Directorul Aeroportului din Iaşi, Cătălin Bulgariu, cere să fie închis spaţiul aerian al României.
„Decizia închiderii spaţiului aerian ar trebui s-o ia Ministerul Transporturilor. Este imposibil să luptăm corect cu coronavirusul. Mulţi pasageri nu declară de unde vin, apoi intră în contact cu alţii şi îi îmbolnăvesc. Riscul este mare. Sunt expuşi inclusiv cei care lucrează pe aeroport. Am avut pasager plecat din Milano, adică din zona roşie. A mers întâi la Geneva, apoi a luat autobuzul şi a ajuns la Eindhoven, iar de acolo a venit la Iaşi cu avionul. Ce facem? Dacă apar probleme, intră întreg aeroportul Iaşi în carantină”, a spus acesta.