Târgul de nunți „Art Marriage” Satu Mare vine în sprijnul familiei cu șapte copii din Tătărești care a rămas fără casă în urma unui incendiu.
În acest scop caritabil, cei care trec în acest week-end pragul târgului de nunți pot dona sumele pe care le doresc într-o cutie special pregătită în acest sens.
În acest week-end, în spațiul situat deasupra Centrului de Dializă din Satu Mare se desfășoară cea de-a X-a ediție a Târgului de Nunți Art Marriage Satu Mare. În cadrul târgului expun firme de profil din acest domeniu.
Vizitatorii sunt aşteptaţi cu ultimele tendinţe prezentate de case de modă autohtone, torturi, produse de cofetărie, bijuterii, servicii de hair style, sculpturi în fructe, servicii de foto&video, decoraţiuni săli de nunţi, artificii şi multe alte servicii cu scopul de a satisface toate gusturile.
Organizatorii au venit și cu câteva lucruri inedite. Spre exemplu, ceea ce nu se găsește la alte târguri de profil, sunt prezentate și patofi pentru mirese. De asemenea, sunt expuse peste 100 de rochii de mireasă.
În cadrul târgului din acest week-end doi actori-mimi joacă rolul de maeștri de ceremonie.
În cursul acestei zile târgul este deschis în intervalul orar 09.00-18.00.