Un șofer a căzut în „plasa” polițiștilor după ce s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta s-a ales cu dosar penal, chiar înainte de Anul Nou.
„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia-Turzii, Compartimentul Rutier, au depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Săvădisla, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Câmpia-Turzii, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapt rezultat în urma testării cu aparatul etilotest”, informează IPJ Cluj.
Acesta avea o concentrație de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.