Observator Transilvan
Alte stiri

Doua decese în Romania, din cauza coronavirusului !

Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele doua decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus.

Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18 martie la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași).

https://www.amsieu.ro

Related posts

Trei cutremure, azi dimineața, în Romania

observator

Stare de urgența ! O noua țara își închide granițele !

observator

BRD amână plata a trei rate pentru clienţi

observator