Un conducător auto, în vârstă de 23 de ani din Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, în direcție Mediaș – Sibiu, nu a redus viteza de deplasare pe un sector de drum în curbă deosebit de periculoasă la dreapta. Evenimentul s-a produs în 29 decembrie, în jurul orei 19:00.
A pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu capul tractor al unui TIR, după care a fost acroșat de un autoturism. În urma verificărilor efectuate pentru determinarea prezenței alcoolului sau a altor substanțe, polițiștii au constatat că tânărul se afla sub influența unor substanțe psihoactive, rezultatul obținut cu aparatul Drager DrugTest a afișat pozitiv la secțiunea canabis și cocaină.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Mediaș unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dar și a substanțelor psihoactive. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vechiul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.