Fondul de colecţii speciale al Bibliotecii Judeţene Satu Mare deţine ediţia primă a lucrării cronicarului bizantin Kinnamos (1143-1183/5?) De rebus gestis imperatores Constantinopolis Ioannis et Manuelis Comnenorum historiarum libri IV, editată de Cornelius Tollius şi tipărită la Trajectum ad Rhenum (Utrecht) de Theodorus ab Ackersdyck şi Gisbert a Zyll în anul 1652.
Volumul este menţionat ca fiind rar, în Index rariorum librorum Bibliothecae Universitatis Regiae Budensis. Pars I, A-I, Budae, 1780.
Cronicarul Kinnamos (în formă latinizată: Cinnamus) s-a născut în anul 1143 (anul în care urmează la tron împăratul Manuel) şi aparţinea unei familii influente. În tinereţe a ajuns la curtea împăratului Manuel şi ca secretar a participat la campaniile din Europa şi Asia, urmându-l pe acesta în toate călătoriile sale. A fost duşmanul înverşunat al papalităţii şi al împăraţilor germani. Era adeptul tradiţiilor Romei răsăritene. Data morţii sale este incertă (1183 sau 1185 ?).
Şi-a propus să continue vasta lucrare a Annei Comnena despre Imperiul Bizantin. Opera sa intitulată Faptele lui Ioannes şi Manuel Comnenus relatează faptele istorice ale împăraţilor bizantini între anii 1118-1176. Este un cronicar care descrie cu minuţiozitate, exactitate şi sinceritate, furnizând multiple informaţii. I se atribuie şi o anumită doză de subiectivism. Aprecierile referitoare la obiectivitatea celor afirmate de Kinnamos sunt contradictorii. Giesebrecht în lucrarea Geschichte der deutschen Kaiserzeit este înclinat să creadă în veridicitatea faptelor relatate de Kinnamos, motivând această încredere prin sursele oficiale prin care s-a ajuns la informaţie. Kap Her în lucrarea Die abendlandische Politik Kaiser Manuels este de părere că cronicarul a îmbinat în opera sa fapte adevărate cu fapte imaginare, denaturând, uneori, adevărul în mod voit. Pauler, comparându-l pe Kinnamos cu un alt cronicar bizantin, Niketas, subliniază preocuparea acestuia pentru detaliu şi pentru descrierea faptelor într-o formă romanţată. În lucrarea Griechisch Geschichtsschreiber u. Geschichtsquellen, Neumann se hazardează să susţină că întreaga operă a lui Kinnamos s-a pierdut şi că a rămas din ea doar un fascicul. Chiar dacă prima ediţie a lucrării reproduce doar primele patru cărţi ale operei, ipoteza lui Neumann nu se justifică.
Lucrarea a fost scrisă după moartea împăratului Manuel (1180). Cronicarul îşi începe istoria cu moartea lui Alexios I, trece succint asupra domniei lui Ioan II (1118-1143) şi o încheie cu domnia lui Manuel, pe care o redă în detaliu.
Cronica lui Kinnamos a fost editată pentru prima dată în patru cărţi pe baza manuscrisului aflat la Biblioteca Vaticanului.
Editorul olandez Cornelius Tollius a fost profesor de elocinţă şi limbă greacă, secretar la Academia de la Hardevirck, desfăşurându-şi activitatea între anii 1647-1652. A întocmit un supliment la Tratatul despre nefericire al lui Valerius Maximus, a cărui operă intenţiona s-o editeze în întregime, a editat discursul funebru Oratione in obitual lui Joe Andreas Schimtz.
În partea de dedicaţie, Tollius face o scurtă caracterizare a lui Kinnamos. În viziunea lui Tollius, Kinnamos este un scriitor harnic, elegant, demn urmaş al lui Xenophon, nevoit să-şi aştearnă pe hârtie opera în chiar toiul luptelor. Tot aici, Tollius îşi declină meritul de a fi ilustrat cu note această lucrare, cerând bunăvoinţa lectorului pentru comentariile mai puţin reuşite. Consideră că bizantinul Kinnamos realizează o operă în care mai mult decât faptele de arme sunt subliniate inteligenţa şi meritul deosebit al împăraţilor comneni.
În Cuvântul către cititor editorul, referindu-se la modul de exprimare al acestui „grammaticus regius” (cum se numeşte însuşi cronicarul), subliniază stilul îngrijit şi nealterat, comparabil cu cel al lui Herodot, Xenophon şi alţi vechi istorici greci. Tot aici, Tollius are prilejul să facă o comparaţie cu alţi cronicari bizantini ai vremii: Mihail Glycas (înainte de 1204), Ioan Tzetzes (1110-1185), Cst. Manasse, Coniates, Nicetas, cărora le critică stilul greoi şi emfatic. Apreciază stilul nepărtinitor, de o „fidelitate necoruptă”, caracterizat de o oarecare bunăvoinţă în ceea ce-l priveşte pe Manuel. Tollius îşi manifestă bucuria de a putea aminti numele „harnicului şi renumitului” Isaacus Vossius, care are meritul de a fi copiat şi de a-i fi pus la dispoziţie lucrarea lui Kinnamos. Editorul face precizarea că o parte a operei a fost distrusă şi încă nu a putut fi recuperată. În încheiere îşi exprimă speranţa că lucrarea îngrijită şi adăugită prin eforturile sale îşi va atinge scopul: acela de a sluji publicului.
Deoarece această primă ediţie însumează doar patru cărţi, la sfârşitul textului există menţiunea că partea care a rămas netipărită se află la Biblioteca din Vatican. Următoarele ediţii (Paris, 1670, editori Du Fresne şi De Cange; Bonn, editor Meineke) au apărut deja în forma completă: şase cărţi.
Legătura, realizată în secolul al XVIII-lea, este din piele brună. Pe copertă este incrustat un romb auriu încadrat de un chenar, tranşa cărţii este aurită. Pe cotor apare următorul text: Kinnamos / Edition princeps / Trajecti 1652.
Volumul a aparţinut bibliotecii Liceului reformat din Sighet.
Lucrarea cronicarului bizantin Kinnamos aduce o contribuţie importantă la cunoaşterea istoriei Imperiului Bizantin în perioada 1118-1176, constituind o veritabilă sursă de informare pentru istorici. Marele istoric Nicolae Iorga în cunoscuta lucrare Istoria vieţii bizantine face numeroase referiri la cronica lui Kinnamos şi la părerile acestuia privind istoria împăraţilor comneni.
Un articol pe această temă am publicat în revista „Biblioteca”, Bucureşti, An XIII, Nr. 4, 2003, pp. 119-120.
Dr. Marta Cordea
