Observator Transilvan
Satu mare

Elevi de la Eminescu, calificați la un concurs național de robotică (Foto)

Competiția internațională de robotică First Tech Challenge a intrat anul acesta în al treilea sezon competițional. Elevii Colegiului „Mihai Eminescu” au participat în perioada 1-3 martie la etapa regională, obținând premiul II la secțiunea Design și calificarea la etapa națională, ce va avea loc la finalul lunii martie, la București.

La competiția de la Cluj au participat 32 de echipe din Transilvania. Pe parcursul a trei zile, echipele au avut de înfruntat mai multe probe. Una dintre probe a constat într-un interviu în fața juriului, care a evaluat multiple activități desfășurate de-a lungul etapelor de pregătire: proiectarea și construcția robotului, organizarea echipei și colaborarea cu echipele concurente, promovarea competiției și a performanțelor proprii, atragerea de fonduri de la sponsori și gestionarea acestora. Toate progresele echipei au fost înregistrate într-un jurnal, Engineering Notebook. Apoi au urmat serii de jocuri de calificare, în care s-au confruntat două alianțe formate din câte două echipe. Competiția s-a încheiat cu desemnarea câștigătorilor și a echipelor calificate în etapa următoare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Echipa Perpetuum mobilea Colegiului Național Mihai Eminescu, din Satu Mare, este formată din elevii: Șandor Tudor (din clasa a VIII-a), Durla Paul (IX B), Mădăras Paul (IX C), Gavriș Casian, Oprea Călina (X A), Cadar Andrei, Moroșanu Tudor, Pop Gabriel, Șipoș David (X B), Gavriș Antoniu (XI A), David Dan, Lazăr Răzvan, Marciuc Ștefania, Pop Bogdan, Stan Ioana (XI B). Îndrumarea elevilor este asigurată de trei profesori-mentori: Rotaru Liviu, Șandor Nicoleta și Durla-Pașca Elenita.

Competiția românească derivă dintr-o competiție internațională, cu originile în Statele Unite ale Americii, unde organizația First (For InspirationandRecognition of Scienceand Technology) a început încă din 2002 să desfășoare astfel de concursuri. Treptat s-a extins în mai multe țări ale lumii, printre care și în România, din sezonul 2016-2017.

Îmbinarea unică a competențelor evaluate în acest proiect face ca această competiție să fie foarte atractivă pentru tineri, oferindu-le posibilitatea să-și dezvolte aptitudini, valori care le vor fi extrem de utile în carieră, indiferent de domeniul de studii ales în viitor.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Sute de satmareni in carantina

observator

Cum s-a întâmplat nenorocirea ? Un bărbat a murit ! (Foto)

observator

Alte peste 2000 de persoane au intrat in tara pe la Petea

observator