O femeie a fost înjunghiată în gât, incidentul având loc miercuri dimineaţa în faţa unui magazin amanet din Iaşi.
„Am fost sesizaţi prin serviciul 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 43 de ani a fost înjunghiată cu un cuţit în zona gâtului, incidentul având loc în zona Mircea cel Bătrân. Agresorul a fost prins şi identificat în cel mai scurt timp de la comiterea faptei. Bărbatul, de 31 ani, a fost dus la Secţia 6 Poliţie pentru audieri. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de omor. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi”, a declarat agent şef Diana Iacob, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.