Un tanar din Carei este eroul unei femei care a fost tâlhărită în municipiu. Talharul a spuls geanta femeii, apoi a fugit. Acesta a fost imobilizat de un tânăr, Adam Gombos.
Totul a fost povestit de preotul Cosmin Bontea, martor la incident:
„Dragi prieteni azi am trăit o experiență pe care nu cred că am s-o uit niciodată și am întâlnit un om care merită tot respectul nostru de cetățeni ai urbei Carei. Ca să fiu mai precis vă relatez cele trăite de mine. Venind azi de la Sf. Biserică m-am oprit la Unicarm pentru mici cumpărături, la un moment dat am auzit țipetele unei doamne de pe trotuarul de vis-a-vis care țipa că i s-a furat geanta din mână.Am văzut cu coada ochiului cum un individ fugea cu o geantă în mână pe strada Liszt Ferenc . M-am hotărât să pornesc în grabă în ajutorul respectabilei doamne, dar pe lângă mine a trecut un tânăr fugind care a reușit să-l prindă pe făptaș, alergând foarte repede. Din câte am aflat făptașul e recidivist. Din fericire un lucrător al poliției careiene trecea prin zonă, care a și luat poziție, anunțând organele abilitate, reținându-l pe infractor. Ce m-a frapat a fost atitudinea tânărului care l-a prins pe infractor și care a dat dovadă de spirit civic și de mare omenie. Acest om căruia infractorul îi spunea și-mi repeta și mie același basm că are cinci copii și că nu are ce să le dea de mâncare i-a dat zece lei și-i spunea să nu mai facă ceea ce a făcut. Eu mi-am dat seama că minte și l-am rugat pe tânăr să-l lăsăm în seama organelor abilitate, respectiv pe mâna lucrătorului de poliție care a și reacționat în consecință. Sper ca acest act de tâlhărie să fie singular nimeni și nici o femeie , (mai ales că doamna era cu nepoții săi) să nu mai treacă printr-o asemenea experiență traumatizantă la noi în Carei. felicitări acelui minunat tânăr pe care-l felicit ș-i doresc numai bine și Dumnezeu să-l binecuvânteze. Îmi ridic pălăria în fața ta d-le ADAM GOMBOȘ, ai câștigat respectul meu pe viață,. Ești un adevărat EROU”.