Ne începem zilele cu relatari despre accidente, nenorociri, incendii și vieți pierdute și le cam terminam în același ritm … Se pierd vieți nevinovate pe sosele, din greșelile unora sau altora, alții se prapadesc în flăcări.
Degeaba ne tot avertizeaza polițiștii sa nu calcam prea tare pedalele de accelerație, sa conducem cu prudenta ca totuși … afara, dincolo de tablaria mașinii e iarna, ca mai caposi ca noi, oamenii, nu prea exista. Știm prea bine ca viteza ucide, ca nu e bine sa bei alcool când urci la volan, de droguri nici nu mai aducem vorba, însă mii de soferi nu i-au în seama nici cât negru sub unghie povetele oamenilor legii. Și apoi se întâmpla nenorocirea.
Și ce facem ? Ne vaitam pentru viețile prapadite, pentru corpurile schilodite în accidente, etc. Nu e nevoie de viteza pe sosele. Nu e nevoie de vitejie pentru a face tot felul de manevre riscante care ne pot baga în spitale, sau mai rău … Și totuși le face. Riscam zi de zi, și apoi nici lacrimile care curg rău după vreo nenorocire nu mai pot spala cele întâmplate. Astfel, totuși ar fi bine sa mai ascultam și de cei care ne dau uneori amenzi, ca nu e de joaca. Soferule, nu uita: Cineva drag te așteaptă acasa …
