Azi, 17 februarie, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 02.00, un echipaj al poliției de frontieră aflat in misiune a observat mai multe persoane care transportau, în spate, dinspre graniţa cu statul vecin spre interiorul țării mai multe colete voluminoase.
Imediat, polițiștii au acționat pentru reținerea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, însă cei în cauză nu s-au oprit, fapt pentru care lucrătorii noștri au tras mai multe focuri de armă de avertisment, în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
Persoanele în cauză au abandonat coletele și au fugit, întorcându-se pe teritoriul ucrainean.
În cel mai scurt timp, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.
La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană care au fost transportate la sediul serviciului, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.000 pachete cu țigări.
Țigările, în valoare de 46.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.