Un caz semnificativ s-a înregistrat în data de 19 octombrie, când la Brodina a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 13.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat spre localitatea Straja, mai multe colete voluminoase.
Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul au abandonat coletele și au fugit.
Întrucât persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit şi s-au întors pe terioriul statului vecin.
Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.
La fața locului au fost descoperite 24 de colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 12.750 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de 149.175 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.