Observator Transilvan
Maramures

Gabriel Zetea: „Renașterea Maramureșului” – un proiect care va fi susținut și de comunitatea din Sighetu Marmației

În cuvântul adresat celor peste 300 de delegați prezenți la Conferința de Alegeri a PSD Sighetu Marmației desfășurată luni, 17 februarie 2020, președintele filialei județene a PSD, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest și președinte al Consiliului Județean Maramureș a subliniat faptul că România și politica românească trec printr-o perioadă deloc ușoară.

Nu s-a mai înregistrat o astfel de situație ca cea din ultimii ani, când am văzut o politică a urii îndreptată împotriva guvernării social-democrate. Nu am mai avut situații în care realizările unui guvern să fie atât de contestate de către opoziție, oricât de evidente au fost măsurile bune adoptate. Această campanie agresivă de dezinformare continuă și astăzi, chiar dacă PSD a plecat de la guvernare. Campania împotriva Partidului Social-Democrat este dusă cu sârg, mai departe, la cel mai înalt nivel al politicii și al administrației, începând cu președintele Klaus Iohannis, continuând cu Guvernul României, iar apoi cu partidele care formează astăzi o majoritate în Parlament. Ne batem astăzi, ca Partid Social-Democrat, cu foarte multe partide care se intitulează a fi de dreapta, însă avem datoria de a demonstra că totul este o denigrare și trebuie să îi facem pe oameni să conștientizeze cu adevărat politicile bune adoptate de guvernarea social-democrată”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Liderul județean al social-democraților maramureșeni a subliniat faptul că nimeni nu poate nega creșterile de venituri pentru fiecare român sau începuturile ferme făcute în infrastructura rutieră și infrastructura mică. Maramureșul nu a fost niciodată un județ privilegiat între anii 1992 – 2016, dar asta deoarece au fost președinți de Consiliu Județean cărora le-a păsat mai puțin de investiții.

În 2016 am spus că este important să facem eforturi pentru a atrage bani, să vorbim la București și să rezolvăm proiectele atât de necesare în fiecare comunitate. Prin PNDL1 și PNDL2 au intrat cei mai mulți bani în județ, fiind în TOP 5 la nivel național, în ultimii ani de zile, ca fonduri accesate. Fiecare primar din Maramureș a semnat contracte de finanțare, pentru că PSD nu este ca PNL, care a dat o hotărâre în luna decembrie 2019, ca bani să fie alocați doar primarilor PNL. În județ au venit 1,2 miliarde de lei în absolut toate comunitățile locale, pentru că peste tot trăiesc maramureșeni, indiferent de culoarea politică a edilului”, a precizat Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest.

Șeful social-democraților maramureșeni a reamintit faptul că este primul președinte al Consiliului Județean ales din partea PSD, până în 2016 fiind doar președinți de dreapta. Iar dacă între anii 1992 – 2016 s-a reușit reabilitarea a doar 56 de kilometri de drum județean, în mai puțin de patru ani de mandat, din 2016 și până în prezent s-a reușit licitarea în vederea reabilitării a 200 de kilometri de drum județean.

Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș a vorbit, și în Sighetu Marmației, despre referendumul local ”Renașterea Maramureșului”, care își dorește să ducă la creșterea natalității în județ, deoarece nu există o strategia națională care să încurajeze formarea de noi familii. Vicepreședintele PSD al Regiunii de Nord- Vest și președinte al Consiliului Județean a subliniat faptul că va propune ca acest referendum să fie în același timp cu alegerile locale sau parlamentare, pentru a nu fi cheltuiți bani suplimentari. Iar prin acest referendum, fiecare administrație locală, cu un ajutor primit din partea Consiliului Județean, va oferi 10.000 de lei pentru primul copil născut într-o familie și scutiri de taxe și impozite la fiecare al treilea născut. Condiția pentru a primi aceste sume sau scutiri este ca beneficiarii să locuiască în Maramureș și să fi avut în ultimul an un loc de muncă stabil.

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a subliniat faptul că acest demers ar putea fi preluat, în scurt timp, la nivel național, iar mulți dintre românii plecați în afara granițelor țării ar putea să revină în România și în Maramureș.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Continua investitiile la Aeroportul Maramures. Se va construi un nou terminal !

observator

Otrava de pe rafturi ! Alimentul care de ucide !

observator

Iohannis a semnat ! Ce se întâmpla cu mandatele primarilor ?

observator