Cea de a șaptea ediție a Galei Sportului Careian va avea loc marți, 26 martie, în Sala Cavalerilor din Castelul Károlyi.
Vor fi premiați sportivii și antrenorii careieni care au înregistrat rezultate excepționale în anul 2018 în 18 ramuri sportive olimpice și neolimpice. Ca și în fiecare an, premiile vor consta în diplome și medalii, fiind oferite și trei premii de excelență.
Gala sportului careian este atât un prilej de promovare a rezultatelor obținute de cluburile sportive din localitate, cât și o manifestare care oferă sportivilor posibilitatea de a se întâlni între ei și de a se prezenta publicului careian.
Invitatul special al evenimentului din acest an este cel mai titrat motociclist al momentului din România, Emanuel Gyenes.