Observator Transilvan
Bistrita Nasaud Sport

Gloria Bistrita se desparte de câteva jucatoare

Handbalistele Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud au intrat în vacanță, reunirea urmând să aibă loc în 1 iulie.

Gruparea bistrițeană a anunțat până acum despărțirea de portarii Ljubica Nenezic (un sezon la Gloria), Ana Maria Inculeț (două sezoane la Bistrița) și de interul Teodora Bloj (două sezoane la Gloria).

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Ljubica Nenezic (Muntenegru): „Sunt fericită că am făcut parte din familia CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. Îmi pare rău că nu ne-am atins obiectivul, din cauza pandemiei de coronavirus. Le mulțumesc colegelor, staff-ului tehnic și administrativ, dar și susținătorilor mei care mi-au făcut frumoasă șederea în Bistrița. Le mulțumesc mult colegelor mele din poarta Gloriei, dar și antrenorului cu portarii pentru buna colaborare. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu voi. Mult succes tuturor în noul sezon”.

Ana Maria Inculeț: „În acești doi ani am avut ocazia să progresez și să lupt alături de oameni deosebiți, care m-au ajutat să evoluez pe plan profesional și nu numai. Mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat. Vă doresc un sezon competițional de succes”.

Teodora Bloj: „Mă bucur că am făcut parte din echipa Gloriei, m-am simțit foarte bine aici. Echipa are niște suporteri minunați pe care mă voi bucura să îi revăd de câte ori voi avea ocazia. Urez clubului și fetelor mult succes în continuare”.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Șahiști din peste 20 de localități, din 6 țări, au jucat la Cupa Orașului Tășnad

observator

Transport gratuit pentru cei mici

observator

Scandal monstru ! Barbat ranit cu un cutit !

observator