„Suntem în această criză împreună, într-o cursă din care fiecare dintre noi vrea să iasă învingător. Din acest motiv, ne-am constituit într-un grup de inițiativă din Negrești-Oaș și din zona Oașului, sub egida Asociației EDUtopia, ca să punem laolaltă resursele și să acționăm împreună în lupta cu dușmanul invizibil COVID-19” spun reprezentantii grupului de initiativa.
Este crucial să întărim capacitatea Spitalului din Negrești-Oaș de a interveni și gestiona cazurile de contaminare, iar medicii, aflați în prima linie, au nevoie ca de aer de materiale sanitare și de protecție.
În acest moment, Spitalul din Negrești-Oaș are nevoie de:
-Echipamente de protecție pentru protejarea medicilor și pacienților: măști, mănuși, combinezoane de protecție, ochelari de protecție.
-Consumabile: dezinfectanți de mâini și de suprafețe.
-Aparatură medicală vitală în lupta cu COVID-19.
„Luni, 30 martie, vom avea cele două conturi bancare pentru donații ( în lei și euro) care se vor constitui în fonduri de urgență pentru a putea achiziționa echipamente de protecție pentru medici, dezinfectanți și pentru aparatură medicală urgentă în lupta contra pandemiei de Covid-19.
Suntem în contact permanent cu medicii de la Spitalul Negrești-Oaș și stabilim împreună lista necesităților.
Este nevoie ca Spitalul și medicii să primească ajutor, este nevoie de umărul fiecăruia dintre noi, pentru a întări sistemul medical. Trebuie să ne protejăm copiii 👨👩👧👦și vârstnicii. Nu avem niciun minut de irosit!
Știm că vom depăși această criză tot împreună. Facem un apel la voi, negreșteni și oșeni de acasă și de pretutindeni: haideți să arătăm ce putem face împreună!” este mesajul initiatorilor.
Campania este realizată cu acordul Primăriei Orașului Negrești-Oaș, prin primarul Aurelia Fedorca, a Spitalului Orășenesc și a Direcției de Sănătate Publică Satu Mare.
Din Grupul de initiativa fac parte: Alina Dragos, Berinde Iuliana, Ștefan Berinde (Boda), Stelian Balta, Calauz Aurelian.