Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare a organizat azi 21 februarie expoziția „Icoana de Laz”.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: Robert Laszlo, managerul instituției, Felician Pop scriitor, Marinela Popa, șef serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului de Cultură Alba.
De asemenea, din delegația înjudețului Alba au mai făcut parte Anca Daniela – meșter iconar și Isidora Roman – cursantă.
Icoana pe sticlă de Laz este specifică Zonei Văii Sebeșului, din Județul Alba, fiind atribuită Zugravilor Poenaru și poartă renumele de ,,Școala de Laz”. Prima atestare documentară a icoanei de Laz este de la 1740, Poenarii fiind zugravi de biserici ortodoxe, icoane, cruci și prapori.
Acest meșteșug a fost o tradiție de familie, fiind transmis din generație în generație, ca o datorie morală. Ultima descendentă a familiei, meșterul popular Maria Poenariu (1923-2015), neavând copii, a transmis meșteșugul pictării icoanelor pe sticlă uceniței Daniela Anca, fiind cea mai fidelă stilului de Laz, dintre ucenici.
În anul 2011 aceasta a fondat Asociația ,,Maria Poenariu, Laz”, împreună cu monahia Maria Vulcu, stareța Schitului ,,Sf. Lazăr” din Alba Iulia, la acea vreme, cu acordul doamnei Maria Poenariu care a fost mentorul și președintele de onoare al Asociației.
Astăzi președintele asociației este Daniela Anca, meșter iconar și instructor al Clasei de Icoană tradițională de Laz din cadrul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” din Alba.
Expoziția de icoane pe sticlă specifice Lazului cuprinde icoane vechi ale Poenarilor alături de icoane pe sticlă pictate de meșterul iconar Daniela Anca, precum și lucrări ale ucenicilor acesteia. În cadrul expoziției vor fi prezentate și fotografii de epocă ale Poenarilor.