Este imbulzeala mare pe Aeroportul din Cluj-Napoca. Sute de persoane așteaptă sa urce în avioane pentru a ajunge la munca în Germania.
„Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situația. I-a adus pe oameni grămadă, în condițiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la 13.00 la 21.00, aproximativ. Intră controlat în aerogară. Problema e în exterior. Am trimis jandarmi și forte ale poliției pentru a-i dispersa pe oameni”, a spus prefectul.
„Organizarea aparține unui operator privat, care va fi anchetat pentru modul în care a gestionat acest lucru. Încercăm sa luăm măsurile care se pot lua în acest moment”, a mai spus Mircea Abrudean.