Doar Pronia Cereasca a făcut ca sa nu se întâmple vreo nenorocire. Prezenta de spirit al unui șofer a făcut sa evite în ultimul moment impactul cu un camion.
Totul s-a întâmplat pe DN 7, intre Simeria și Deva. Un camion a pătruns pe drumul național de pe o strada secundara fără să se asigure. Șoferul unui autoturism a tras volanul pe dreapta pentru a evita impactul și a ieșit în decor.
„Bărbatul, care conducea un autocamion pe un drum secundar, a pătruns în DN7 fără a acorda prioritate autoturismului condus pe drumul prioritar de un bărbat de 30 de ani, din Orăştie. Prezenţa de spirit a acestuia din urmă, care a efectuat o manevră de evitare a coliziunii, a fost în măsură să îl ajute în a nu fi implicat într-un eveniment rutier. Incidentul, prin urmare, nu a avut urmări de natura unor pagube materiale ori a producerii de victime, însă poliţiştii, în urma administrării probelor video şi a audierii martorilor, urmează a lua măsurile prevăzute de lege faţă de şoferul vinovat (acesta va fi sancţionat contravenţional, îi va fi suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile şi îi va fi ridicat certificatul de înmatriculare al camionului, pentru nereguli tehnice la sistemul de iluminare)”, au precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.