Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, desfăşurate pe raza judeţului Timiş, un cetăţean turc care a sprijinit treisprezece cetăţeni din Siria în încercarea de a trece ilegal frontiera.
Cetăţeanul turc este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, pe numele acestuia fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În data de 05.06.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 04.00, aceştia au identificat pe raza localităţii Craiovăţ – jud. Timiş o autoutilitară condusă de un cetăţean turc, în vârstă de 37 de ani. În urma controlului efectuat în compartimentul marfă al mijlocului de transport au fost descoperiţi ascunşi 13 cetățeni străini, care nu aveau documente de identitate asupra lor.
La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care, aceştia, împreună cu şoferul turc, au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei 13 cetăţenii străini descoperiţi sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 9 şi 40 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că şoferul turc avea rol de călăuză şi intenţiona să îi ajute pe cetăţenii străini să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei 13 de cetățeni străini. De asemenea, cetăţeanul turc este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, în baza materialului probator administrat, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.