Pompierii au fost solicitati duminica (29 martie) seara sa intervina la stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea clujeana Rascruci.
„Alarma a fost dată în jurul orei 18.20 și au fost dislocate pentru a interveni patru autospeciale pentru stins incendii, din două subunități ale ISU Cluj, și una a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Bonțida”, informează ISU Cluj.
Flăcările cuprinseseră în totalitate clădirea cu două nivele și cu o suprafață de cca 400 mp. Arderea se manifesta generalizat cu posibilitatea de extindere a focului la un fânar și la casele situate în imediata vecinătate a depozitului.
Clădirea depozitului a fost distrusă în totalitate, împreună cu mai multe utilaje de sortat semințe și cca 150 kg de semințe.
Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment.