Pompierii au ajuns la timp și au oprit prapadul la o casa din localitatea covasneana, Buzaiel. Incendiul a avut loc marți, 24 decembrie.
Pagubele sunt minore. A ars aproximativ un metru patrat din acoperiș, în jurul hornului casei și s-a degradat cam un metru patrat din tavan. Inițial, au fost solicitate patru autospeciale, două de la ISU Brașov și altele două de la ISU Covasna, respectiv Pichetul de Pompieri Întorsura Buzăului, și o autoscară.
Ulterior, echipajele brașovene au fost întoarse din drum și acțiunea a fost coordonată de pompierii întorsureni, potrivit ISU Brașov. Intervenția promptă a salvatorilor a făcut ca pagubele să fie minore. Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum neprotejat.