Trupul neinsufletit al unei persoane a fost găsit, în noaptea de duminică, 5 spre azi, 6 aprilie, în vagonul unui tren care a luat foc pe linia de cale ferată dintre Augustin şi Racos.
Iniţial, pompierii chemaţi să stingă incendiul au fost informaţi că în trenul respectiv nu sunt călători. Ulterior, la stingerea incendiului, în vagonul cuprins de flăcări a fost găsit cadavrul unei persoane.
„Din declaraţiile conductorului, acesta nu ştia de prezenţa respectivei persoane în tren”, au precizat reprezentanţii ISU Braşov.
Trenul era compus dintr-o locomotivă şi două vagoane.