O casa a ars iar acoperișul locuintei invecinate a fost distrusa duminica (5 aprilie) seara într-un incendiu care a avut loc pe strada Fagului din Arad.
„Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de lucru și salvare de la înălțime, o autospecială descarcerare, trei ofițeri, 20 subofițeri pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă, în municipiul Arad. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, violent, propagat la acoperișul unui alt imobil și cu posibilitatea de extindere la alte două. După o luptă de aproximativ 4 ore, incendiul a fost stins. În incendiul a ars o casă, compusă din mai multe camere si anexe si s-a deteriorat o porțiune a acoperișului din casa învecinată care era lipită de prima. Cauza probabilă a incendiului jar sau scântei de la un coș de fum care prezenta deteriorări”, au declarat reprezentanții ISU Arad.
Incendiul se manifesta violent la întreaga construcție de aproximativ 300 mp cu posibilitatea de propagare la alte patru case.