Observator Transilvan
Uncategorized

Incendiu violent la o gospodărie din Oșorhei (Foto)

Joi, 30 ianuarie, în jurul orei 12.10, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, echipajele de pompieri ale Detașamentului 1 Oradea au fost alertate pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie situată în localitatea Oșorhei.

În urma efectuării recunoașterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta cu violență la acoperișul locuinței și la o construcție auxiliară, lipită de aceasta, în care era amplasată centrala termică, flăcările amenințând să se extindă la o altă locuință din cadrul gospodăriei, aflată la aproximativ un metru de focarele de incendiu.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Pentru stingerea focarelor și protecția celei de-a doua case expuse flăcărilor, cei 11 pompieri militari mobilizați la fața locului au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, timp de aproximativ două ore, operațiunea continuând cu înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 14.40.

Pagubele înregistrate în urma producerii incendiului au constat în cca. 100 metri pătrați acoperiș, aproximativ 80 de metri pătrați tavan, centrala termică, panouri fotovoltaice, patru ferestre, două uși și un aparat de aer condiționat. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de alimentarea defectuoasă cu combustibil a sistemelor de încălzire.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Covid: 31.155 de decese !

observator

Numarul celor care au intrat in tara pe la Petea, a trecut de 2000

observator

Jandarmii montani maramureșeni sunt la datorie și asigură măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării evenimentelor sportive specifice sezonului de iarnă din acest sfârșit de săptămână.

Man Cristina