Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că testarea în masa pentru coronavirus va începe după data de 1 iunie.
„După 1 iunie la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare (n.r. începe testarea). Avem opt regiuni de dezvoltare. La nivelul fiecărui judeţe, la nivelul fiecărei grupe de vârstă se iau eşantioane şi se testează. Este un studiu de seroprevalenţă. Se fac teste imunologice şi vom vedea din fiecare grupă de vârstă cam care este procentajul în care persoanele din România s-au imunizat şi prezintă anticorpi. (…) În momentul în care avem această evaluare, putem spune cam ce procent din populaţia României s-a imunizat şi putem previziona şi o evoluţie ulterioară a acestei pandemii, dacă vom avea spre toamnă o curbă sau vom avea o creştere uşoară, lentă şi o trecere de tip epidemic ca o gripă sezonieră”, a explicat Tătaru.