Astăzi, 11 februarie a avut loc conferința de deschidere a proiectului „Intensive care for future”. Proiectul HUSKROUA este implementat de către Spitalul Județean de Urgență Satu Mare (SJUSM) în calitate de leader de proiect, în colaborare cu Spitalul Regional de Copii (RCH) din Mukachevo, Ukraina, în calitate de partener de proiect.
Proiectul urmărește să aducă îmbunătățiri în infrastructura echipamentelor medicale și în pregătirea profesională a personalului medical din unitatea de Terapie Intensivă Pediatrică a RCH și a secțiilor de Neonatologie și Terapie Intensivă a SJUSM și să deruleze o campanie de informare publică despre nevoile speciale post-spitalizare ale pacienților tratați. Pe perioada proiectului vor avea loc mai multe schimburi de experienţă între medicii din cele două spitale.
La conferința de deschidere a acestui proiect, a cărui contract a fost semnat în luna decembrie 2019, au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Satu Mare, Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și reprezentanți ai părții ucrainene implicate în proiect.
“Ne dorim ca oamenii din județul nostru să beneficieze de un sistem de sănătate performant, unul în care să aibă încredere! Mă bucură foarte mult că această colaborare cu partenerii din Ucraina începe cu Neonatologia și cu ATI-ul și că unele echipamente vor ajunge și la secția de la Tășnad, care nu a reușit în ultima perioadă să acceseze programe de dezvoltare. Acesta este un prim proiect aflat în implementare, însă trebuie să știți că urmează să dezvoltăm alte 4 proiecte în sănătate, a căror sumă, ca și capital de finanțare, va depăși 20 de milioane de euro”, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, în cadrul conferinței de deschidere a acestui proiect.
În cadrul proiectului se prevede dotarea Secției Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare cu incubatoare, aparate pentru ventilație mecanică, mese radiante, inclusiv cu modul reanimare, ecograf; a Secției Anestezie şi Terapie Intensivă cu aparate pentru ventilație mecanică de înaltă performanță inclusiv cu modul pediatrie, monitoare dotate cu transductor şi injectomate, respectiv EKG portabil, defibrilator, ecograf portabil şi monitor în locația Tășnad a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.
Grupul-țintă principal al proiectului îl reprezintă beneficiarii serviciilor medicale ale celor două spitale. Având în vedere numărul de pacienți actuali și perioada de derulare de 5 ani a proiectului, se estimează un număr de 6.600 de persoane la nivelul SJUSM și de 1.800 de persoane la nivelul RCH, adică un total de 8.400 de beneficiari direcți.
Un alt grup-țintă îl reprezintă angajații celor două spitale care vor beneficia de condiții de muncă îmbunătățite datorită noii aparaturi și de dezvoltarea competențelor profesionale (un număr de 88 de persoane angajate la SJUSM și alte 64 angajate la RCH, în total 152 de angajați). Beneficiarul direct este populația celor două județe vizate în proiect, 389.000 de locuitori ai județului Satu Mare și 1.258.000 de cetățeni din județul Zakarpatska.
Bugetul total al proiectului este de 1.100.000 euro, din care: 990.000 euro finanțare UE solicitată, adică 90% din buget (495.000 EUR pentru SJUSM și 495.000 EUR pentru RCH); 27.500 EUR contribuție de stat (România); 82.500 euro contribuție proprie (27.500 euro din partea SJUSM și 55.000 euro din partea RCH).