Observator Transilvan
Sibiu

Investițiile publice de la Spitalul Județean Sibiu

În contextul pandemiei, comunitățile locale realizează tot mai mult importanța spitalelor, iar la Sibiu foarte multe persoane și entități private au venit în sprijinul Spitalului Județean Sibiu, al Serviciului Public de Ambulanță și nu numai. Este un gest de solidaritate extrem de valoros, care vine să completeze efortul bugetului public, un efort pe care îl susține de fapt în permanență fiecare cetățean care plătește taxe și impozite.

Îmi doresc ca tot mai mulți oameni să realizeze cât este de important să susținem pe termen lung sectorul medical. De fapt, o bună pregătire pentru a face față oricărei crize, începe atunci când ne plătim taxele și impozitele. Vreau să știți că investițiile în Spitalul Clinic Județean Sibiu din 2017 până la finalul anului 2019 s-au ridicat la 21.6 milioane de euro, adică aproximativ 100 de milioane de lei – fonduri proprii ale spitalului, de la bugetul județului, din proiecte europene dar și de la Ministerul Sănătății. E vorba de dotări fără de care criza ne-ar fi găsit într-o situație mult mai grea. 2,4 milioane de lei le-am investit în 2017 într-o stație nouă de oxigen, aproape 200.000 lei au mers către 19 paturi electrice pentru secția de Terapie Intensivă, pe care le-am completat la începutul anului acesta cu alte 8 paturi, iar Romgaz ne ajută să extindem capacitatea ATI și mai mult. Nu spun că avem cele mai bune condiții la Sibiu, știți că prioritatea mea este un nou spital județean. Spun doar că eforturile noastre sunt unele comune și din fericire au fost constante”, declară președinta Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Astfel, în prezent, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu dispune de un număr de 560 de paturi dotate cu sistem de oxigen și 30 de ventilatoare. Capacitatea de izolare pentru persoanele ce vor veni în regim de urgență este în prezent de 100 de paturi pentru pacienții infectați cu coronavirus și 100 de paturi pentru alte patologii. Capacitatea de găzduire/internare a pacienților bolnavi de coronavirus este pregătită să crească, la nevoie, până la 400 de paturi.

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost reabilitată și dotată în urmă cu doi ani cu 19 paturi de terapie intensivă, în valoare de 189.999 lei, care corespund cerințelor de îngrijire a pacientului critic. 5,5 milioane de lei au fost investite prin buget multianual în reabilitarea completă Pavilionului secției ORL, unde în contextul actual a fost relocată Secția Clinică Oncologie, ca urmare a organizării un circuit distinct pentru pacienții oncologici pentru care riscul de complicații în SARS-COV-2 este unul crescut. Prin urmare, aceștia sunt tratați acum în cele mai bune condiții. În 2018, au fost achiziționate ventilatoare pentru secția de ATI în valoare de 505 750 lei. Detalii despre dotările, investițiile și modernizările din fiecare an se regăsesc pe pagina www.scjs.ro la rubrica Rapoarte de activitate.

În ceea ce privește testarea sibienilor pentru depistarea SARS-CoV-2, în momentul de față funcționează o linie PCR achiziționată de Fundația CON-A, pentru care autoritățile județene au reușit să obțină cu mari eforturi un extractor manual și unul automat, precum și o cantitate de început de 2500 de teste de extracție, ceea ce permite în acest moment realizarea de aproximativ 100 de teste pe zi. Consiliul Județean Sibiu a semnat un contract cu Ministerul Sănătății pentru un al doilea aparat

automat de testare în timp real PCR. Valoarea fondurilor puse la dispoziție prin transfer de la Ministerul Sănătății este de 216.000 lei, iar Consiliul Județean Sibiu va asigura o cofinanțare de 10% pentru realizarea achiziției.

În ce privește tratamentele pentru această perioadă, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a reușit să achiziționeze un stoc limitat de medicamente folosite pentru pacienții infectați cu coronavirus. Este vorba despre lopinavirum + ritonavirum (kaletra) și Hydroxycloroquinum (Plaqeunil). Efortul de achiziție de tratamente este unul continuu și se va completa cu sprijinul Fundației Comunitare Sibiu care va continua să sprijine spitalul mai ales cu acele achiziții pe care spitalul nu le poate efectua.

În momentul de față, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu există linii de gardă pentru toate specialitățile și se angajează personal, în special personal mediu sanitar, asistenți medicali și registratori dar și personal superior, toate aceste angajări fiind pe perioadă determinată de 6 luni, în special pentru secțiile ATI, UPU și boli infecțioase. Pentru o comunicare cât mai transparentă a modului în care se utilizează fondurile pe perioada pandemiei, inclusiv donațiile, Consiliul Județean Sibiu a lansat platforma de informare solidaripentrusibiu.cjsibiu.ro, unde sunt publicate rapoartele lunare cu achizițiile spitalului din primele 3 luni ale acestui an și rapoarte zilnice începând cu luna aprilie.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Revine declarația pe propria raspundere

observator

Mall-urile se redeschid partial

observator

Elevii vor fi supravegheati în pauze

observator