Jandarmii sătmăreni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării manifestărilor cu prilejul trecerii în Noul An.
Astfel, în perioada 31 decembrie – 1 ianuarie, pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, jandarmii vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în zonele aglomerate, precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă şi vor fi prezenţi la evenimentele publice care se vor desfăşura în perioada următoare în judeţul Satu Mare.
Totodată, la nivel national, dar și local, Jandarmeria Română desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmeria Satu Mare face următoarele recomandări:
– persoanele care participă la evenimente publice să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”.