Observator Transilvan
Arad

Jumătate din personalul angajat de spital în starea de urgenţă, pus pe liber

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis încetarea contractelor de muncă pentru jumătate din cei 150 de angajaţi în perioada stării de urgenţă. Decizia a fost luată în contextul scăderii numărului de pacienți diagnosticați cu COVID-19.

Mulțumim tuturor celor care și-au manifestat interesul să lucreze la spital, în aceste luni, extrem de dificile. Datorită faptului că în ultimele săptămâni la nivelul județului Arad am avut în medie, cel mult cinci pacienți internați și diagnosticați cu COVID-19, am decis să restructurăm secțiile destinate pacienților suspecți sau confirmați cu virusul SARS CoV-2, fapt care a dus și la scăderea numărului de personal necesar pe aceste secții. Conform legislației în vigoare, personalul medical angajat pe perioadă determinată poate fi păstrat doar în contextul desfășurării activității pe secțiile de COVID-19. Le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut în aceste luni și sperăm să îi regăsim în organigrama spitalului atunci când vom avea posibilitatea să scoatem posturile la concurs” – a declarat ec. Florina Ionescu, manager interimar al Spitalului Judeţean Arad.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com
https://www.amsieu.ro

Related posts

Vremea își face de cap. Se raceste

observator

Restricțiile se amână până duminică

observator

Doi aradeni retinuti in dosarul traficantilor de migranti

observator