Observator Transilvan
Alte stiri

Klaus Iohannis: „ … nu ne vom opri şi vom lua măsuri chiar mai dure”

Autorităţile române vor lua măsuri „chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii” pentru limitarea răspândirii COVID-19, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis

Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, în care viaţa fiecărui cetăţean depinde de decizii ferme. Vreau ca fiecare român să înţeleagă că nu ne vom opri şi vom lua măsuri chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului … Măsurile restrictive de până acum au fost luate gradual, în funcţie de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului în comunitate. Ca om care iubeşte democraţia, orice restrângere în exercitarea drepturilor fundamentale mă mâhneşte profund. Generaţiile care au avut cel mai mult de suferit de pe urma privaţiunilor unui regim care ne-a suprimat drepturile şi libertăţile decenii la rând înţeleg probabil cel mai bine cât de greu este să iei astăzi asemenea măsuri. Nu este o decizie uşoară, dar este necesară pentru a proteja sănătatea românilor şi a familiilor acestora … În egală măsură, însă, vom continua să-i ajutăm pe toţi cei afectaţi de această criză. Măsurilor sociale şi economice adoptate zilele trecute li se va adăuga un nou pachet, care să rezolve problemele şi mai multor categorii de întreprinzători şi oameni de afaceri care se confruntă cu mari greutăţi”, a spus Klaus Iohannis.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com
https://www.amsieu.ro

Related posts

Vom avea taxa de poluare ?

observator

Covid: 34.281 de decese !

observator

Explozie în oraș ! Doua persoane la spital !

observator