Observator Transilvan
Salaj

Laborator modern pentru elevi, finantat de o companie privata

Elevii Liceului Tehnologic „Octavian Goga” din Jibou, vor avea posibiliatera sa învețe bazele electricitatii într-un labrator modern, realizat printr-o investiţie a unei companii private.

Cel de-a doilea laborator, de măsurători electrice electric, cu dotări în valoare 75.000 de lei, finanţate de compania TenarisSilcotub, a fost inaugurat luni, în prezenţa reprezentanţilor şcolii beneficiare, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, finanţatorului, administraţiei locale, dar şi a unor directori ai unor şcoli gimnaziale din judeţ, ai căror absolvenţi ar putea alege să studieze la liceul menţionat.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

De comun acord cu reprezentanţii Tenaris am hotărât că acest laborator este o investiţie utilă pentru copii, astfel încât să-şi formeze un limbaj tehnic, pentru că ei vin fără un astfel de limbaj, ceea ce poate constitui pentru unii din ei o problemă şi pe urmă, în momentul în care s-a format acel limba tehnic şi au noţiunile necesare să putem crea acele competenţe de care este nevoie, în general, în domeniul electric. Nu doar Tenaris, ci multe alte firme din Sălaj şi din localitate, unde avem un parc industrial, solicită forţă de muncă în acest domeniu. Anul trecut în acest laborator au fost nişte bănci goale şi o atmosferă total altfel decât este acum. Cred că suntem la nivel de normalitate. Aşa ar trebui să arate laboratoarele şi atelierele în care elevii să-şi formeze competenţele, să-şi dobândească acele aptitudini de care au nevoie”, a precizat, la festivitatea de luni, Csatlos Sandor, directorul adjunct al Liceului Tehnologic „Octavian Goga” Jibou.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Tot mai putin interes pentru Bac

observator

Incendiu in Simleu Simvaniei. Foc la o casa (Foto)

observator

Probleme în lumea voleiului ! S-a lăsat cu retineri !

observator