Cetățenii care sună la numărul de urgență 112 de pe smartphone beneficiază de tehnologia Advanced Mobile Location (AML). Facilitatea a fost implementată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), împreună cu operatorii de telefonie mobilă și în parteneriat cu Google și Apple. Această tehnologie permite transmiterea către Sistemul 112 a coordonatelor geografice asociate locului din care se sună, exclusiv pe durata apelului de urgență și nicidecum în alte condiții.
AML vine și în sprijinul persoanelor cu dizabilități de auz și/sau vorbire care trimit SMS la 113 de pe telefoanele cu sistem de operare Android. Facilitatea AML, dezvoltată și pusă gratuit la dispoziția serviciilor de urgență, în scopul sprijinirii utilizatorilor de smartphone în situații de urgență, nu necesită instalare de componente sau aplicații suplimentare și are o acuratețe de ordinul metrilor/zecilor de metri.
„La acest moment, AML funcționează în toată țara, iar când cetățenii sună la 112, operatorii STS și dispecerii agențiilor de intervenție au la dispoziție coordonatele geografice cu o acuratețe mult mai mare. Am realizat teste, am analizat diverse scenarii tehnico-operaționale și am integrat toate configurațiile necesare, astfel încât această tehnologie să vină cât mai mult în sprijinul apelantului. Totodată, a fost nevoie de actualizarea legislației pentru implementarea acestei tehnologii. Noi continuăm demersurile pentru modernizarea Sistemului 112 printr-un proiect finanțat din fonduri europene pe care ne dorim să îl finalizăm în 2021.”, a declarat general maior ing. Ionel- Sorin Bălan, prim-adjunct al directorului STS.
Timp de aproape cinci luni, echipele de ingineri și programatori ai STS au colaborat cu echipa Android ELS de la Google pentru a efectua testările preliminare şi pentru a îmbunătăți precizia localizării apelurilor la 112. De asemenea, implementarea s- a realizat în strânsă legătură cu marii operatori de telefonie mobilă din România, care au efectuat lucrări în infrastructurile proprii, pentru a facilita transmiterea informațiilor AML către serviciul de urgență.
În aceeași perioadă, infrastructura Sistemului 112 a fost configurată pentru a permite recepționarea poziției geografice transmise și de pe telefoanele cu sistem de operare iOS, fapt confirmat de Apple în urma testelor pe care le-a realizat până în prezent. La finalul lunii martie, s-a lansat actualizarea sistemului de operare iOS la versiunea 13.4 care permite furnizarea localizării AML și pentru utilizatorii telefoanelor iPhone.
Spre deosebire de soluția oferită de Google, terminalele Apple transmit poziția către Sistemul 112 doar în cazul apelurilor telefonice de urgență, nu și în cazul transmiterii de mesaje de urgență prin SMS la numărul 113.