O mașină oprită pe prima bandă a fost lovită în plin de un TIR ce transporta produse farmaceutice și care nu a mai reușit să oprească la timp. Accidentul a avut loc miercuri, 1 iulie, pe Autostrada Transilvania.
„Am ajuns primul la accident. Mașina de Gorj avea atașată o remorca, erau opriți pe banda 1 din 3. Cei din mașină erau ieșiți din mașină în momentul accidentului. Tirul i-a luat în plin, o persoana a fost rănită foarte grav, dar conștientă. Am stat lângă el până au sosit pompierii. Șoferul de TIR era un cetățean străin, nu a văzut mașina oprită”, a scris pe un grup dedicat traficului unul dintre martorii accidentului.
„Pompierii sosiți la locul accidentului au găsit un autoturism și un autotren avariate, precum și o persoană care necesita îngrijiri medicale, întinsă lângă autoturism.
Pompierii au acordat primul ajutor persoanei care a fost găsită în stare de conștiență și care prezenta mai multe leziuni”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare. El prezenta multiple traumatisme severe, însă era în stare de conștiență și era cooperant.