Pe durata pandemiei de coronavirus, pentru siguranța mamelor și nou născuților au fost introduse noi reguli pe secțiile de obstetrică-ginecologie și neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc.
Scopul noilor reguli și circuite introduse în instituția noastră – subordonată Consiliului Județean Harghita – este protejarea pacienților, gravidelor, a nou născuților și a personalului. Respectarea acestor noi reguli presupune pentru toți de pe secții – pacienți și angajați – eforturi și sacrificii, dar, pe lângă și cu toate acestea, personalul își va da silința să fie ajutor demn și grijuliu în procesul nașterii. Pentru aceasta cerem cooperarea gravidelor, și ei pot contribui la prevenirea răspândirii epidemiei.
Procedura în cazul consultului și internării de urgență:
1. sosire la poarta spitalului, unde în cortul de triere se va face în tiraj rapid referitor la simptomele infecției cu noul coronavirus
2. echipa de la cortul de triere înștiințează medicul de gardă
3. ambulanța sau autovehiculul se va deplasa la intrarea secției de ambulatoriu a spitalului (partea din spate a curții) unde viitoarea mamă va fi preluată de un infirmier care o va conduce la sala de consultații de la ambulatoriul de obstetrică-ginecologie
4. medicul de gardă va examina gravida și va decide referitor la internarea acesteia, iar pe baza eventualelor simptome a infecției cu noul coronavirus, va dispune locul internării acesteia la secția corespunzătoare, unde va fi însoțită de asistentă
5. în cazul în care pacienta nu prezintă nici un fel de simptom al infecției cu noul coronavirus, aceasta va fi condusă la sala de naștere, secția neonatologie, aflată la etajul întâi
6. în cazul în care medicul de gardă consideră că pacienta prezintă simptome care ar putea reprezenta infecția cu noul coronavirus, aceasta va fi condusă la etajul al treilea, unde este înființată o sală de nașteri și o secție destinată femeilor care urmează să nască
Informații referitoare la travaliu, naștere, post-partum
1. Pacientele care nu prezintă nici un simptom al infecției cu noul coronavirus, vor urma procedurile de travaliu și naștere obișnuite: alegerea liberă a poziției corpului în timpul travaliului, procedurile referitoare la tăierea cordonul ombilical numai după încetarea pulsațiilor, asigurarea orei de aur, sistem rooming in, alăptarea timpurie și sprijinirea hrănirii la sân. Excepție face prezența soțului la naștere, aceasta nu va fi posibilă până când situația pandemică nu se schimbă. Dată fiind această situație, sunt suspendate și vizitele aparținătorilor în cadrul instituției.
2. Societatea română de obstetrică și ginecologie a elaborat un protocol pentru asistarea nașțerii și îngrijirea nou născuților pacientelor cu noul coronavirus. Aceste recomandări vor fi avute în vedere și în cadrul secției noastre. Totodată, respectând regulile referitoare la siguranță, ne vom adapta fiecărei situații individuale.
Informații referitoare la certificatul constatator al nașterii
1. Documente necesare:
a. cartea de identitate a părinților
b. certificatul de naștere al părinților
c. certificatul de căsătorie în cazul în care părinții sunt căsătoriți (dacă părinții nu sunt căsătoriți, tatăl trebuie să semneze personal declarația-tip privind recunoașterea paternității nou născutului)
2. pentru operativitatea procedurii avem rugămintea de a avea asupra dvs. copii lizibile ale actelor mai sus-menționate sau transmiteți aceste documente scanate pe adresa de e-mail: [email protected] (cu mențiunea: pentru Ciobotaru Éva, asistent social).
Pentru informații suplimentare aveți la dispoziție numărul de telefon al personalului de la sala de nașteri (0372-661.121) pe care îl puteți apela oricând și gravidele pot suna și medicul ginecolog care le urmărește. Vom comunica în continuare schimbările, acesta vor fi publicate pe pagina de web a spitalului județean: http://www.spitalmciuc.ro/