Observator Transilvan
Arad

Migranti din Afganistan prinsi la granita

În data de 17 februarie, în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, judeţul Arad, au depistat pe direcţia localităţii Variaşu Mic, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră, patru persoane ce se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

Cei patru cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Turnu, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din patru cetăţeni din Afganistan, trei bărbaţi și un minor.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Adulții au vârste cuprinse între 19 şi 24 ani, iar minorul are 17 ani. Persoanele în cauză au declarat că doreau să ajungă vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cei patru afgani, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

O actiune similară s-a desfăşurat în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, în cadrul căreia poliţiştii de frontieră au depistat alţi şapte cetățeni străini, proveniţi din Egipt, Siria și Maroc, care au încercat să ajungă ilegal în ţara vecină.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Sărbători în pandemie

observator

Se modernizeaza „drumul groazei”

observator

Azi incepe bacul … de toamna

observator