Pătrunjelul, bogat în vitaminele C, A, dar și fier și mangan, nu este doar un aliment ci și un medicament natural valoros. Sucul de pătrunjel este de real ajutor în cazul hepatitelor B și C, dar și altor afecțiuni.
Specialiștii susțin că pătrunjelul este de 4 ori mai bogat în vitamina C decât portocala, iar fier conține mai mult decât are spanacul. De asemenea, pătrunjelul are un conținut scăzut de calorii, dar este bogat în substanțe nutritive importante, precum vitaminele A, K și C. În afară de rolul său în menținerea sănătății oaselor și a inimii, vitamina K este esențială pentru coagularea sanguină corectă, ceea ce poate ajuta la prevenirea sângerării excesive. Numai două linguri (8 grame) de pătrunjel livrează mai multă vitamină K decât aveți nevoie într-o zi.
Sunt studii care susțin că pătrunjelul având clorofilă poate să inhibe dezvoltarea virusurilor herpatice, altfel spus este un aliat de nădejde în hepatitele de tip B și C. Așa că atunci când ești bolnav fă-ți suc de pătrunjel și bea 2 pahare pe zi, pe stomacul gol, înainte de a mânca, timp de o lună de zile.
De asemenea, sucul de pătrunjel este bun în cazul litiazei biliare.
Susține imunitatea organismului mai ales la copii, deoarece este bogat în vitaminele A, B și C.
Este un remediu natural de ajutor în cazul bolilor reumatismale, în anemie, astenie, infecții cu paraziți intestinali.
Sunt studii care susțin că pătrunjelul poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină. Mai mult, antioxidanții din pătrunjel pot reduce în mod eficient nivelurile ridicate ale zahărului din sânge.
Vrei un ten luminos și fără pistrui? Nimic mai simplu! Aplică pătrunjelul obținut în urma preparării sucului pe față, excat ca o masă și las-o să acționeze toată noaptea. Dimineața te speli bine pe față și efectele nu vor întârzia să apară.
Frunzele verzi ale pătrunjelului mai sunt utilizate cu succes și pentru diminuarea cearcănelor de sub ochi. Pune o compresă cu pătrunjel și las-o să acționeze vreme de 20 de minute.