Este buna de îți lasa gura apa și îți incita toate papilele gustative. Este vorba despre Telemeaua de Sibiu, care începând de astăzi, 16 octombrie, a devenit produs înregistrat în Uniunea Europeana. Anuntul a fost făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale.
Telemeaua de Sibiu se face din lapte de oaie crud proaspăt muls, nepasteurizat, prin coagulare enzimatică cu cheag. Aceasta se comercializează proaspătă sau maturată, iar perioada de maturare este de minim 21 de zile.
Laptele folosit pentru fabricarea produsului „Telemea de Sibiu” provine de la animale crescute în zona geografică delimitată și hrănite în principal pe păşune. Totalitatea factorilor ce vizează modalitatea de creştere şi alimentaţie a animalelor, precum şi tehnicile de prelucrare locale determină specificitatea laptelui ca materie primă şi contribuie la asigurarea caracteristicilor şi calităţii produsului „Telemea de Sibiu”.