Observator Transilvan
Alba Alte stiri Arad Bihor Bistrita Nasaud Brasov Cluj Covasna Harghita Hunedoara Maramures Mures Salaj Satu mare Sibiu

Nelu Tătaru: Dacă vor fi peste 10.000 de cazuri în 3-4 zile, în toată țara, se impune starea de urgență

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat că starea de urgență s-ar putea impune din nou, dacă la nivelul întregii țări, vor fi înregistrate 10.000 de cazuri în 3 – 4 zile.

De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. (…) Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. (…)

Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă.

În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Restrictii de circulatie pe o artera principala din oraș

observator

Patru satmareni omorati de coronavirus

observator

Hot incatusat și reținut. A spart un apartament

observator