Observator Transilvan
Alte stiri

Nelu Tataru, vizibil emoționat. Ce a povestit ministrul ?

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tataru, a recunoscut, vizibil emoţionat, că şi-a văzut copilul său, în vârstă de 10 ani, abia după cinci săptămâni de muncă intensă, iar momentul revederii a fost unul dificil.

Copilul nu putea să spună nimic când m-a revăzut. Plecasem de acasă cu cinci săptămâni în urmă, secretar de stat, veneam ministru. Copilul venea la mine, voia să mă atingă, dar îmi era frică să îl ating”, a declarat ministrul Sănătăţii, în emisiunea Adrianei Nedelea „La fix”.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Nelu Tătaru a continuat şi spune că şi în prezent, când are timp să ajungă acasă, copilul lui stă lipit de el, pentru că îi simte foarte mult lipsa.

Îmi simte lipsa, dar au fost momente importante. Mă înțelege, înțelege situația și vrea să se facă în continuare doctor. Și ăsta este un lucru important”, a declarat ministrul Sănătăţii.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Ce se întâmpla cu actele expirate în starea de alerta ?

observator

Fonduri nerambursabile pentru panourile fotovoltaice

observator

Scolile din Italia raman inchise. Ce spune premierul Giuseppe Conte ?

observator