Ziua de 22 aprilie reprezintă pentru cei 36 de soldați gradați profesioniști admiși în urma promovării concursurilor de recrutare la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Crișana” al județului Bihor, un moment memorabil din viața lor – depunerea jurământului militar.
Într-un cadru restrâns, în fața conducerii unității, într-o atmosferă plină de emoție, noii colegi ai pompierilor militari bihoreni au rostit jurământul militar, luându-și astfel angajamentul de a sluji cu credință patria și de a respecta constituția, legile țării și regulamentele militare. Depunerea Jurământului Militar este un act individual, solemn, cu înaltă încărcătură patriotică și civică.
Ceremonia de depunere a jurământului militar a fost condusă de inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al județului Bihor – domnul general de brigadă Caba Sorin, primul-adjunct al inspectorului șef – domnul colonel Csilik Alexandru și adjunctul inspectorului șef – domnul colonel Mariș Gheorghe.
Noii pompieri militari au început cursurile de formare în cadrul cărora desfășoară activități de instruire specifice pregătirii militare generale, își însușesc cunoștințe teoretice în domeniul situațiilor de urgență și își formează deprinderi practice, astfel încât să fie pregătiți pentru misiunile de salvare și să își facă datoria față de semeni, ca adevărați salvatori, punând pe primul plan viața, integritatea și siguranța celor de lângă ei.
Noilor pompieri le urăm ”Bun venit!”, să aibă mereu în suflet deviza „Curaj și devotament”, mult succes în activitate și o carieră militară plină de realizări!