Potrivit art. XIX din OUG nr. 32/2020, în cazul solicitării acordării ajutorului de deces, documentele necesare se transmit fie cu serviciile poștale fie în format electronic (prin e-mail), iar în cazul certificatului de deces și a dovezii privind suportarea cheltuielilor ocazionate de deces, acestea se transmit doar în copie, nemafiind nevoie și de exemplarul în original.
Aceste prevederi încetează în termen de 60 de zile de la data încetării stării de urgență. Totodată, menționăm că, atât modelul de cerere, documentele necesare, precum și alte îndrumări cu privire la acordarea ajutorului de deces, sunt cele cuprinse în informările făcute până la această dată și care se regăsesc și pe site-ul instituției noastre www.cjpsalaj.ro