Observator Transilvan
Satu mare

Nu respectau masurile de izolare. Ce amenzi au incasat ?

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare, echipajele mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat verificări în cazul a 2494 de persoane, pentru respectarea normelor legale impuse în contextul stării de urgență, ocazie cu care au identificat 6 persoane care nu respectau măsurile de izolare la domiciliu.

Astfel, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au identificat la data de 30 martie, 5 persoane cu vârste cuprinse între 20 și 66 de ani, care se aflau la locuința unui tânăr de 23 de ani, deși toate aceste persoane identificate de polițiști aveau obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Pe raza de competență a aceleiași secții de poliție a fost depistat un alt tânăr de 23 de ani care, deși avea obligația respectării măsurii de izolare la domiciliu, a fost depistat la volanul unui autoturism.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, față de persoanele în cauză polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare totală de 30.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menționate au fost internate într-un centru de carantină instituționalizată pentru un nou ciclu de 14 zile.

Tot în ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 99 de sancțiuni contravenționale în valoare de 318.500 lei persoanelor care nu au respectat prevederile art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv au părăsit nejustificat locuința și nu au putut prezenta, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pe parcursul zilei de ieri, 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni care au vizat verificarea a 122 de agenți economici de pe raza județului Satu Mare a căror activitate a fost suspendată în această perioadă, fără a fi identificate nereguli, aceștia înțelegând gravitatea situației și astfel conformându-se.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Rabla pentru electrocasnice începe pe 15 decembrie

observator

Proiect pentru dezvoltarea unui parc, in locul Lacului Cubic

observator

Au sosit echipamentele medicale din Ostalbkreis ! (Foto)

observator