Peretele unei case vechi de pe strada Nicolae Titulescu din Bistrița s-a prăbușit azi (11 martie) dimineața. Din fericire, nicio persoană nu a fost prinsă sub dărâmături.
La fața locului au fost mobilizati pompieri, salvări, polițiști.
„S-a rupt colţul casei. Eram în casă. S-a auzit ca două bubuituri, una după alta. Nu am fost rănit. Situaţia este mai de mult, casa e revendicată, partea care s-a surpat, şi nu este a primăriei. Nu mai locuia nimeni acolo”, a declarat un bărbat.
La locul incidentului s-au deplasat echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală şi Jandarmerie, care au interzis accesul pe strada Nicolae Titulescu, în zona în care se află clădirea prăbuşită.
De asemenea, primăria s-a oferit să le pună la dispoziţia celor două persoane care locuiau în imobil un spaţiu de cazare, având în vedere că nici locuinţa lor nu mai este sigură în acest moment.
În plus, se va face o expertizare a întregii clădiri, unde mai sunt spaţii închiriate atât unor persoane fizice, cât şi unor firme.