O legenda a muzicii anilor ‘70 – ‘80, Rodion Rosca, va fi premiat la Cluj Blues Fest Limited Edition. Despre acesta, bbemusic.com scria: „El este mai mult decât un muzician. Este un inventator, filosof, poet și visător”.
„Rodion G.A. sunt o legendă a muzicii anilor ’70 și ’80, un melanj de rock progresiv, psihedelic, metal și muzică electronică și pioneri pe scena muzicală electronică românească. Rodion Roșca a fost fascinat dintotdeauna de posibilitățile încă neexplorate ale muzicii, fiind un ingenios în utilizarea resurselor limitate ale vremii pentru a-și aduce viziunea muzicală aproape de public”, spune managerul Cluj Blues Fest, Tiberiu Fărcaș.
Festivalul va avea loc vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Cinema „Florin Piersic”.
Biletele se pot achiziționa aici: https://bit.ly/2krHBk2 sau direct la casierie în seara evenimentului.