Două ordine de protecție au fost emise, în week-end, de către polițiștii din Pecica și de la Secția 1 Poliție Vlaicu.
Primul ordin de protecție provizoriu a fost emis la Pecica, acolo unde un bărbat în vârstă de 51 de ani, pe fondul geloziei, și-ar fi agresat soția de 45 de ani, lovind-o cu pumnul în zona feței, în timp ce se aflau la domiciliu. Potrivit IPJ Arad, „polițiștii orașului Pecica au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile pe numele bărbatului, acesta fiind cercetat penal pentru violență în familie”.
De asemenea, polițiștii Secției 2 de Poliție Vlaicu cercetează un bărbat de 44 de ani, din Arad, pentru violență în familie. Arădeanul și-ar fi lovit și amenințat mama, în vârstă de 76 de ani, în timp ce se aflau la domiciliul acesteia. Și în acest caz, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile.
La Sântana, un tânăr de 32 de ani este cercetat penal după ce a pătruns în curtea locuinței mamei sale pe care a amenințat-o, încălcând astfel ordinul de protecție emis de Judecătoria Chișineu-Criș pe numele său. Bărbatul este cercetat penal pentru fapta sa.