Observator Transilvan
Alte stiri Satu mare

Pentru a evita carantinarea, doi suceveni au incercat să intre ilegal în ţară

Duminică, 12 decembrie, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră de la Petea, au observat două persoane care se deplasau pe jos, de pe sensul de intrare în ţară spre sensul de ieşire, ocolind clădirea punctului de trecere şi încercând să evite efectuarea controlului de frontieră.

Persoanele au fost oprite de către colegii noştri şi, din primele verificări, s-a stabilit că sunt doi cetăţeni români, în vârstă de 33, respectiv 54 de ani, din judeţul Suceava. Aceştia se întorceau din Belgia, respectiv din Olanda şi au încercat să intre în România fără a se prezenta la controlul de frontieră, pentru a nu intra în carantină, deoarece era necesar să prezinte dovada vaccinării, conform hotărârilor C.N.S.U. în vigoare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Acum, cei doi români sunt cercetaţi pentru intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, iar în cazul lor a fost instituită măsura carantinării de către personalul Direcției de Sănătate Publică prezent în punct.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Ce spun procurorii despre crima din Tarsolt ?

observator

Contrabandiști prinși în vârf de munte

observator

Peste 1400 de persoane au trecut granița pe la Petea

observator