În data de 26 mai, pe timpul executării misiunii de verificare a modului de respectare a măsurilor de izolare la domiciliu, în contextul pandemiei generate de virusul covid-19, jandarmii hunedoreni au constatat faptul că numitul P.A.C., cu domiciliul în municipiul Hunedoara, nu se afla la adresa declarată, în momentul verificării.
Persoana a fost sunată pe telefonul mobil, iar la întrebarea forţelor de ordine a menţionat că se află pe strada George Enescu din municipiul Hunedoara şi a părăsit domiciliul pentru a repara telefonul mobil propriu.
Jandarmii i-au comunicat că urmează să fie sancţionată contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, a fost informat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei – Hunedoara, cu privire la dispunerea măsurii carantinării persoanei la Centrul de Carantină – Hotel Petroşani.