Observator Transilvan
Financiar

Platforma a dat chix … la câteva minute de la lansare

Platforma pentru înscrierea întreprinderilor mici şi mijlocii în noul program de finanţare guvernamentală „IMM Invest” s-a blocat la scurt timp de la lansare.

Aplicaţia www.imminvest.ro a fost blocată după cea au fost primite aproape 400 de mii de accesări pe minut, provenite de la 132 de mii de conexiuni de internet. Asta în condiţiile în care, în România există 475 de mii de întreprinderi mici şi mijlocii – spune directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Dumitru Nancu.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Nu este prima dată când o aplicaţie dezvoltată de o instituţie a statului români nu funcţionează aşa cum ar fi trebuit. În toamna anului trecut, înscrierile pentru programul „Casa Verde – Panouri Fotovoltaice” a fost blocată timp de aproape 2 luni, după ce o companie a introdus în sistem foarte multe cereri şi a epuizat, astfel, fondurile alocate unei singure regiuni, dar specialiştii IT spun că această situaţie ar fi putut fi evitată prin instalarea unui software.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Stadiul campaniei de primire a Cererii Unice de Plată în anul 2021

observator

Autonet construiește un nou centru de distribuție robotizat lângă Turda

observator

APIA a deschis robinetele ! Banii intra în conturile fermierilor

observator