La Parlament a fost depusă o iniţiativă legislativă potrivit căreia contravenţiile în trafic vor putea fi constatate de poliţişti şi pe baza unor mijloace video folosite de participanţii la trafic sau de autorităţile administraţiei publice locale.
„Propunerea legislativă presupune a da posibilitatea poliţiştilor să emită procese-verbale de contravenţie pe baza înregistrărilor video care să provină de la camerele de bord. Ştim că în ultima perioadă foarte mulţi conducători auto îşi montează camere de bord şi înregistrează foarte multe abateri. (…) Faptul că ele nu sunt sancţionate decât foarte rar duce la acest număr foarte mare de accidente. Suntem pe primul loc în Europa la mortalitate pe străzi. Până pe 20 septembrie eram în top cu 1.202 români care şi-au pierdut viaţa pe străzile din România în peste 3.500 de accidente. Iar eu sper cu acest proiect că vom putea cu toţii să participăm la o mai mare siguranţă în trafic. Acest proiect nu înseamnă delaţiune, nu înseamnă să ne pârâm unii pe alţii, dar înseamnă să sancţionăm atunci când participanţii la trafic încalcă regulile de circulaţie” spune deputatul Mihai Botez, initiatorul propunerii regislative.
Potrivit proiectului, „constatarea contravenţiilor se poate face şicu ajutorul unor mijloace video folosite de participanţii la trafic ori de autorităţile administraţiei publice locale, dacă acestea permit stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii şi modelului vehiculului implicat în săvârşirea contravenţiei, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Pentru constatarea contravenţiei este necesară şi declaraţia pe propria răspundere a participantului la trafic asupra faptelor ce constituie contravenţii şi asupra autenticităţii şi veridicităţii înregistrării video furnizate de către acesta”.
De asemenea, proiectul prevede că procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Falsificarea unei înregistrări prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei înregistrări falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice, mai stabileşte proiectul.
Dacă fapta are ca obiect o înregistrare tehnică, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice, mai prevede actul normativ.